C„ u credinţa, Anarghire, poţi înfăptui lucruri incredibile. Desigur, noi nu avem destulă credinţă ca să putem muta şi munţii. Nici nu putem înfăptui mari mi-nuni, precum înfăptuiesc sfinţii lui Dumnezeu, prin Harul Domnului nostru. Putem, totuşi, şi noi păcătoşii, aşa ca mine, atunci cînd ne punem nădejdea în Hristos, să izbîndim lucruri minunate şi să înfruntăm situaţii şi evenimente, care îi lasă muţi chiar şi pe oamenii de ştiinţă, ce îşi recunosc neputinţa!”
Acestea şi multe altele îmi spunea Bunicuţul într-o zi, pe cînd stăteam de vorbă la Mănăstirea Sfîntului Nicolae din Kallisia, în Attika, despre puterea credinţei în Domnul nostru Iisus Hristos. Şi, în timp ce sfîntul meu Părinte continua să-mi vorbească despre acest subiect, eu îl priveam drept în ochi, încercînd să-i citesc gîndurile. Atunci Părintele m-a întrebat de ce îl privesc aşa în ochi, adăugînd: „Nu mă crezi? Atunci ia ascultă să vezi ce mi s-a întîmplat mie însumi, ca să pricepi cît de mare este tăria credinţei”.
„Îmi ieşise pe cap o aluniţă, ca un bob de fasole, zise Bunicuţul, care tot creştea şi mă durea. Ştiam, prin harul pe care mi l-a dat Dumnezeu, că trebuia extirpată, fiindcă ar fi devenit malignă. Medicii care m-au consultat au fost de acord cu mine şi mi-au stabilit o zi pentru operaţie. Ajuns în sala de operaţie, nu am mai fost de acord cu ei. Totuşi, ei insistau să-mi extirpeze aluniţa cu anestezie locală, fiindcă operaţia ar fi durat mult, iar durerile erau greu de suportat. Eu nu am încuviinţat şi le-am spus că nici nu-mi vor extirpa aluniţa şi nici nu-mi vor face anestezie, ci o vor cauteriza. Medicii s-au înspăimîntat şi mi-au spus că acest lucru era imposibil, din punct de vedere ştiinţific. Eu, la rîndu-mi, am insistat şi, fiindcă erau fiii mei duhovniceşti, n-au vrut să mă supere şi mi-au spus că, pe răspunderea mea, vor face precum eu voiesc. Şi-au făcut, aşadar, cruce şi-au început. Eu mi-am închis ochii şi mi L-am închipuit înainte pe Iisus Răstignit pe o Cruce mare şi, cu mare credinţă, îmi spuneam întruna: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă. Doctorii, plini de nelinişte şi cu mîinile tremurînde au continuat cauterizarea, în vreme ce sala de operaţie se umpluse de fumul şi de mirosul cărnii arse! Şi, pe masura ce trecea timpul, credinţa mea era tot mai mare, astfel încît, ajunsesem să nu mai simt aproape nimic! Dimpotrivă, pe medici îi trecea o sudoare rece şi nu-şi puteau crede ochilor. Mă tot întrebau dacă mă simt bine, iar eu le spuneam să meargă mai departe. A durat operaţia mai bine de trei sferturi de oră. Cînd s-a sfîrşit, m-am ridicat liniştit şi surîzător şi, după ce i-am mulţumit lui Dumnezeu şi medicilor, am adăugat: „Mari sînt biruinţele credinţei!”.Vezi, aşadar, Anarghire, ce poate izbîndi omul, cînd crede în Dumnezeu? De aceea să crezi şi tu şi să nu te temi de nimic în viaţă, fiindcă Dumnezeu este mai mare decît toţi şi toate!”.
Părintele Porfirie. Străvăzătorul, Înaintevăzătorul, Tămăduitorul
----------------------------
Πληροφορίες γιὰ τοὺς τίτλους τῶν Ἐκδόσεων τοῦ Ἱεροῦ Ἡσυχαστηρίου μπορεῖτε νὰ βρεῖτε ἐδῶ