Unul dintre multele daruri ce împodobeau firea Părintelui Porfirie era ascultarea. Într-o zi, în loc să-mi vorbească direct despre valoarea ascultării, cu care nu mă prea împăcam, începu să-mi spună acestea: „Pe cînd eram încă monah, fiind cam de vîrsta ta, am aflat că într-o chilie trăia un bătrîn ciudat. Toţi ucenicii care se duseseră să-l slujească nu putură să-i suporte cîrteala şi ciudăţenia mai mult de două-trei zile, după care fiecare pleca, lăsîndu-l singur. Asta s-a petrecut mult timp. În cele din urmă, nu mai primi nimeni să meargă să-l slujească. Atunci am hotărît să merg şi eu la el. I-am înştiinţat pe ceilalţi călugări despre intenţia mea, iar ei au încercat să mă împiedice. Mi-au spus: „Nu cuteza, căci vei da greş şi vei fi dezamăgit. Şi eşti prea tînăr ca să-ţi începi viaţa de călugăr cu o experienţă atît de rea. Au încercat doar atîţia călugări ce aveau o răbdare neţărmurită şi o bunătate nemaivăzută şi au dat greş. Şi vei reuşi să te împaci tu cu acel bătrîn ciudat? Lasă-te păgubaş. Te vei osteni zadarnic, iar osteneala ta va fi aidoma ostenelii noastre, de vreme ce tot nu vei obţine nimic”. Degeaba au încercat să mă înduplece. Le-am spus că mă voi duce, chiar de voi da greş. Într-adevăr, fără a mai pierde vremea, am pornit-o spre chilia bătrînului. Am bătut la uşă, iar el mi-a spus să intru. I-am dat bineţe şi am îngenuncheat, cerîndu-i bătrînului binecuvîntarea.

– Ce cauţi aici? m-a întrebat.

– Iată, am aflat că eşti singur şi neputincios şi am venit să te slujesc.

– Să te întorci de unde ai venit! Pleacă imediat.

Spunînd aceasta, mi-a arătat fereastra. Adică, trebuia să ies pe fereastră şi nu pe uşă. Iar eu, ca întotdeauna, am făcut deplină ascultare. Am ieşit pe fereastră! Asta înseamnă ascultare!”.

Oricum, Bunicuţul insista foarte mult pe subiectul ascultării. Şi considera că aceasta constituia o datorie şi o obligaţie a fiecăruia dintre fiii săi duhovniceşti. Personal, voind să arate ce mare însemnătate atribuia ascultării, scrie următoarele în Epistola-Testament pe care ne-a lăsat-o tuturor: „… am plecat de la părinţii mei în taină şi am venit în Kafsokalivia, la Sfîntul Munte, şi am intrat la ascultare la doi fraţi bătrîni, Pantelimon şi Ioanichie. S-a întîmplat să fie amîndoi foarte evlavioşi şi plini de virtuţi, aşa că i-am îndrăgit foarte tare şi de aceea, pentru rugăciunile lor, făceam deplină ascultare. Acest lucru m-a ajutat foarte mult, căci am nutrit o iubire foarte mare şi faţă de Dumnezeu, petrecînd astfel acolo foarte bine”.

Părintele Porfirie. Străvăzătorul, Înaintevăzătorul, Tămăduitorul

----------------------------

Πληροφορίες γιὰ τοὺς τίτλους τῶν Ἐκδόσεων τοῦ Ἱεροῦ Ἡσυχαστηρίου μπορεῖτε νὰ βρεῖτε ἐδῶ